Oamenii au o deosebită
capacitate de a alege viaţa pe care să o trăiască, prin propriile lor gânduri
pozitive sau negative, care le vor influenţa cuvintele şi acţiunile în viitor.
Acestea din urmă îşi vor pune amprenta asupra obiceiurilor, iar prin ele vor
reuşi să culeagă un caracter. Cel din urmă va ajuta la realizarea unui destin,
pentru ca în final peisajul pictat să reflecte prin diferite culori, florile
sau spinii pe care i-au sădit de-a lungul timpului.
Acolo unde
sunt emoţii pozitive, speranţă, dragoste şi pasiune, acolo este viaţă,
nicidecum moarte sau sfârşit, iar oamenii sunt singurele fiinţe care pot alege
să devină sau nu artiştii propriilor destine. Cei care şi-au luat deja în
serios acest rol, ştiu că este important să iubeşti viaţa, pentru ca şi ea să
te iubească la rândul său – prin a-ţi arăta că e unică şi frumoasă, că poţi
avea un suflet tânăr şi la şaptezeci de ani, că zâmbetul este cea mai scurtă
cale dintre două inimi, că oricâtă iubire a-i dărui, ea nu se va termina
niciodată, ci dimpotrivă, va năvăli cu şi mai multă putere, cerând să fie
împărtăşită în continuare fără nici un regret, că trebuie să fii tu prima
schimbare pe care vrei să o vezi in lume.
Cred că
primul pas spre fericire ar fi ca oamenii să nu se bucure mai mult atunci când
primesc obiecte şi cadouri, decât atunci când acestea constau în momentele
petrecute alături de cei dragi, în micile surprize făcute între doi
îndragostiţi, iar aici mă refer la un sărut sincer pe obraz sau pe frunte, la o
îmbrăţişare, la sinceritate şi încredere. Cu toate acestea, fericirea noastră
nu depinde de nimeni, pentru că ea trăieşte în noi şi prin noi, ea trebuie doar
căutată în adâncul sufletului. De aceea, adevărata frumuseţe nu se află în
răsăritul sau apusul soarelui, ci în modul în care noi ne bucurăm de aceste
momente, ea nu se află nici în formele corpului nostru, ci în capacitatea
noastră de a cuceri lumea prin cuvinte sincere, pozitive, încurajatoare, pline
de iubire, care să-i pună pe gânduri, să-i facă să-şi dorească să fie mai buni,
mai darnici, mai sociabili şi prietenoşi cu cei din jurul lor.
Cuvintele
sunt copiii gândurilor, iar acestea din urmă au o forţă uimitoare asupra
noastră, asupra a tot ceea ce facem şi simţim, asupra relaţiilor noastre cu
ceilalţi, dar şi a modului în care ne petrecem ziua prezentă, ce o va influenţa
fără nici o îndoială pe cea de mâine. Eu aleg să am gânduri pozitive, care să
dea naştere la cuvinte de acelaşi „sânge”, aleg să cred că viaţa nu ar fi fost
la fel de frumoasă şi palpitantă, dacă ar exista numai suişuri, fără
coborâşuri, sau dacă am avea posibilitatea de a câştiga ceva fără muncă,
deoarece în aceste acţiuni constă adevărata beatitudine. Nu contează numărul de
lovituri pe care le primim, ci dacă găsim puterea de a ne ridica de fiecare
dată, de a primi căzăturile ca pe nişte lecţii, deoarece ele sunt paşii pentru
a deveni mai puternici, mai înţelepţi, mai încrezători în forţele proprii. Ceea
ce iubim, ne reprezintă... şi cred că nu contează dacă e vorba de fiinţe umane
sau momente din viaţă, deoarece ele devin în mod inevitabil o parte din noi.
Îmi place să cred că fiecare persoană pe care am întâlnit-o m-a învăţat ceva –
prin caracterul său, prin modul în care a interacţionat cu ceilalţi, şi efectul
pe care l-a avut asupra lor - sau mi-a arătat lucrurile pe care pot să le evit
pentru a nu face anumite greşeli.
Având în
vedere că oamenii au posibilitatea de a opta pentru ce să iubească, iar aici mă
refer la micile bucurii ale vieţii, eu aleg să iubesc dimineţile de vară când mă trezesc iar Soarele mă
aşteaptă zâmbăreţ pe cer; iubesc primele flori ale primăverii care îmi bucură
sufletul cum nimeni şi nimic nu o mai face; iubesc animalele, pentru că îmi
oferă încredere, o prietenie sigură şi sinceră; iubesc cerul şi păsările lui libere,
care mă fac să cred că şi sufletul omului este exact la fel; iubesc să mă joc
în frunzele tomnatice căzute pe jos; iubesc muzica pentru că mă ajută să mă
relaxez şi în cele mai tensionate momente; iubesc să le zâmbesc copiilor mici
atunci când îi văd pe stradă, deoarece ştiu că în sufletul lor se naşte astfel
o nouă rază de lumină; iubesc fructele şi savoarea lor, iubesc natureleţea şi
simplitatea, deoarece ele pun în evidenţă feminitatea şi adevărata frumuseţe,
atât fizică, dar şi spirituală...
Deşi nu mă
consider o îndrumătoare pentru părinţii care nu găsesc cea mai buna modalitate
de a-şi educa proprii copii, nu sunt de acord cu cei care-i lasă să aştepte cu
nerăbdare vizita cuiva doar pentru simplul motiv de a şti cu siguranţă că vor
primi cadouri. Îi susţin în schimb pe cei care ascund cadourile, pentru ca
odraslele lor să nu vadă ce au primit, până la momentul potrivit. Nu contează
dacă sunt dulciuri sau jucării, ceea ce contează pentru toţi copiii din lumea
asta e să înveţe să aprecieze oamenii pentru cum i-au făcut aceştia să se
simtă, pentru momentele în care le-au adus zâmbetele pe buze, iar inimile lor
erau cât pe ce să sară din piept de emoţie şi fericire. Cred că de acestea
trebuie ei să-şi amintească, dar şi de serile nesfârşite când se jucau
pe-afară, de zilele în care se uitau la Tom&Jerry doar pentru că vremea nu
era favorabilă jocurilor. Acestea sunt momentele de neuitat despre care nu vor
avea de spus decât cuvinte frumoase - atunci când vor fi devenit exact ce au
visat de mici - şi probabil pentru care ar da orice să mai fie copii măcar
pentru o zi.
Viaţa e
mult prea scurtă pentru a pune preţ pe lucruri şi obiecte, pentru a-ţi consuma
timpul şi energia în favoarea planificării metodelor de a câştiga cât mai mulţi
bani... nimănui nu îi este de ajutor să aibă cele mai frumoase haine, cea mai
scumpă maşină, casă cu multe etaje, dacă în sufletul acelui om şi-a făcut lăcaş
tristeţea, pesimismul, ura, lipsa de încredere în sine şi în oameni,
nemulţumirea, frustrarea, ipocrizia... cunoascând însă, fericirea, optimismul,
dragostea, bunătatea, mulţumirea pentru tot ceea ce există în jurul lui, toate
acele sentimente negative dispar, iar în acelaşi timp se face lumină în
sufletul său, el reuşind să înţeleagă că tot ceea ce se poate cumpăra, de fapt
este fără valoare, şi nu-i poate oferi adevărata fericire. Oricine îşi poate da
seama dacă a găsit fericirea, dragostea, prietenia, deoarece ele nu îşi pierd forţa în timp, ci
dimpotrivă, oamenii devin mai puternici şi plini de viaţă datorită lor.
Gesturile
reprezintă rodul propriilor noastre gânduri. Există momente în viaţă când
acestea nu au nici cea mai mică legătură cu vorbele pe care le adresăm
celorlalţi, astfel că putem gândi un anumit lucru, însă spunem exact opusul. Cu
toate acestea, gândurile trebuie să fie în deplină concordanţă cu gesturile şi
cuvintele... trebuie să gândim pozitiv, şi să ne adresăm celor din jurul nostru
în acelaşi fel, trebuie să avem cuvinte frumoase pe care să le şi dovedim prin
gesturi asemănătoare... Consider că această relaţie echilibrată între cele trei
elemente – gânduri, cuvinte şi gesturi -
ce ne coordonează viaţa, însă pe care le controlăm mai întâi noi, ne
poate oferi adevărata fericire, dragoste şi sentimentul că suntem capabili să
ne schimbăm, că suntem puternici, şi putem decide singuri ce alegeri să facem.
Am învăţat din proprie experienţă că în viaţă, drumurile uşor de parcurs, de
cele mai multe ori nu duc nicăieri. Majoritatea oamenilor aşteaptă cu nerăbdare
să ajungă în vârful muntelui, uitând că adevărata frumuseţe constă în
peripeţiile de care ar avea parte pe parcurs, de emoţiile trăite, de momentele
în care deşi spun : „Am obosit, nu mai pot!”, ei reuşesc să meargă mai departe,
deoarece ştiu că au un scop de atins, iar speranţa are o ciudată şi
binefăcătoare forţă de a da energie . Aceştia au puterea de a-şi controla
întreaga viaţă cu ajutorul minţii, care poate să facă din rai un iad, iar din
iad un rai, ei având posibilitatea de a-şi modela viaţa, de a se schimba pe ei
înşişi în funcţie de propriile principii.
Cred că
suntem responsabili de ceea ce facem aici pe pământ, astfel că modul în care ne
creăm istoria vieţii ne aparţine. Este o situaţie în care nu mai putem da vina
pe nimeni, aşa cum facem de foarte multe ori, fără să ne dăm seama că a
învinovăţi pe altcineva, nu ne uşurează deloc situaţia.
Viaţa pe
care o trăim este cea pe care alegem să o trăim, astfel că îi admir pe cei ce
luptă pentru ceea ce îşi doresc în viaţă, luptă pentru dragoste şi nu refuză să
iubească nici după ce au fost răniţi, ei ştiind că rănile din iubire, doar cu
iubire pot fi vindecate; îi admir pe cei
care fac tot posibilul să îşi ajute prietenii aflaţi la nevoie, pe oamenii
sinceri, harnici, înţelegători, hotărâţi să-şi transforme visele în realitate,
dar mai ales persoanele care ştiu că cel mai mare risc este să nu rişti.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu