Viaţa
este cel mai valoros dar pe care Dumnezeu l-a dat fiecăruia, însă care trebuie
valorificat. De ce trebuie valorificat? Pentru că viaţa e unică, şi din păcate scurtă. Timpul, o dată pierdut, este pierdut pentru
totdeauna, şi cum nu îl poţi opri, şi nici păstra, trebuie să ştii să-l
foloseşti, să te bucuri din plin de el. De asemenea, timpul trece mult mai
repede când facem ceva util, atât pentru noi, cât şi pentru ceilalţi, când
lucrul respectiv este pe placul nostru şi, mai ales când pui dragoste şi
dăruire de sine în ceea ce faci. Aşa cum fiecare avem gusturile noastre în
materie de muzică, literatură, desen, sport ş.a.m.d., noi putem alege foarte
uşor cum să ne valorificăm acest dar din care poţi avea de câştigat atât tu,
cât şi ceilalţi. Păcat este că puţini oameni ştiu cu adevărat să o facă.
În primul rând, cred că
ar fi banal ca toată lumea să îşi petreacă în acelaşi mod viaţa. Cunoscând şi
alţi oameni, schimbând idei, perspective, începi să încerci tot mai multe
lucruri, să îţi diversifici activităţile şi să descoperi lucruri in momente
neaşteptate, să te maturizezi. Astfel ai ocazia să te cunoşti mai bine, poate
chiar să îţi descoperi talentul sau talentele. Fiecare vârstă îşi are
frumuseţea şi valoarea ei, încât copilăria este perioada fără griji, plină de
momente de care să îţi aminteşti în viitor şi de care să îţi fie dor, nu la
care să te gândeşti cu tristeţe. Preadolescenţa şi, mai ales adolescenţa,
reprezintă acea perioadă unică, plină de schimbări, atât pe plan fizic, cât şi
emoţional, cu avantaje şi dezavantaje, imaginaţie, curiozitate, momente unice,
de neuitat, dar şi certuri în familie, suferinţă in dragoste şi idei scrise
într-un caiet personal la sfârşitul zilei, etc. Celelalte perioade îmi sunt
încă necunoscute, îndepărtate şi, totuşi, atât de aproape. Cu cât creştem, ne
maturizăm, ne copleşesc respnsabilităţile tot mai numeroase, cu atât viaţa ne
face să ne dăm seama de lucruri, din ce în ce mai multe şi mai importante.
În al doilea rând,
viaţa nu înseamnă doar să treci prin ea, ci şi cum o faci. Nu am înţeles
niciodată persoanele care spun că nu au pentru ce trăi, nimic nu are sens,
totul e urât în viaţa asta. Persoanele care văd astfel acest dar special ca un
colorit sumbru, este de fapt oglindirea din ochii şi inima lor. Aşa cum fiecare
facem greşeli, fiind îndrumaţi încă de mici să ne dăm seama de ele, să nu le
repetăm, să învăţăm din fiecare. Nimic nu este o coincidenţă, totul are o
numită semnificaţie, însă trebuie să o vedem şi să o aplicăm în viaţa noastră.
Aşa cum zilele ne sunt calculate încă de a ne fi născut, iar numărul lor îl
ştie doar Dumnezeu, şi tot El este cel care înzestrează pe fiecare cu cel puţin
un talent, noi trebuie să ne bucurăm de el, să îl punem în valoare, astfel
încât Dumnezeu va fi mulţumit. Există nenumărate lucruri care ne pot schimba
viaţa, bune sau rele, însă ele sunt doar nişte probe pe care noi acceptăm să le
trecem, sau măcar ar trebui să încercăm, să nu ne dăm bătuţi şi să ne punem
credinţa în El. De multe ori oamenii spun că nu mai pot, însă multă vreme după,
ei sunt în stare să meargă mai departe, să nu se dea bătuţi la primul ”Of”.
Speranţa este cea care de multe ori ne dă puterea de a învinge teama,
neîncrederea, necunoscutul, greutăţile, tot. Fără ea, această lume ar fi fără
vise, fără idealuri, fără bucurii, o lume banală, monotonă şi plictisitoare.
În concluzie, viaţa
este unica modalitate prin care ne putem bucura de natură, de animăluţele
preferate, de semeni, de rude, prieteni, de plăcerea de a învăţa şi afla cât
mai multe lucruri, de tot ceea ce ne înconjoară. Viaţa înseamnă atât bucurii,
cât şi suferinţe, reuşite, cât şi eşecuri, relaxare cât şi muncă. Fiecare este
special, pentru că suntem unici, toţi am
fost creaţi cu un scop anume...nimeni nu este nimeni, fiecare este cineva. Să
nu uităm că pentru lume poate nu însemnăm nimic, însă pentru o anumită persoană
putem însemna totul. Zâmbetul, curiozitatea, imaginaţia, dragostea, fericirea
sunt semne că sufletul nostru găseşte calea de a face faţă greutăţilor, de a fi
puternic. Nimeni nu este perfect, calităţi şi defecte are fiecare, însă
conteaza cine ştie să le valorifice pe cele dintâi, iar pe cele din urmă să le
împuţineze. Precum ochii sunt poarta către suflet, viaţa poate avea un chip la
care să te uiţi cu atenţie, necesară pentru a-i observa sacrificiile,
încercările, dorinţele, principiile, ideile, suferinţele, care toate clădite
una peste alta să ofere ochilor un tablou bine realizat, care deşi poate avea numeroase
„cicatrici”, atunci când este observat, poate da naştere unor adevărate plăceri
de a fi privit şi admirat.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu