Pentru mine viaţa înseamnă dragoste, fericire, natură, o îmbrăţişare caldă,
un zâmbet dulce, un sărut sincer, o rază de soare într-o dimineaţă de
primăvară... cred că viaţa există în toate acestea şi multe altele care
aşteaptă să le descoperim. Avem la dispoziţie atâtea locuri de vis pe care
le-am putea vizita în scopul de ne îmbogăţi din punct de vedere spiritual, însă
tot ceea ce facem este să le neglijăm. De multe ori nu suntem în stare să
preţuim unele lucruri sau persoane la adevărata lor valoare.
Oamenii uită
că viaţa nu ţine o veşnicie, lucru ce se întâmplă cu precădere din cauza
grijilor de zi cu zi. Şi totuşi, oamenii îşi doresc să fie fericiţi, dar în
schimb se îndrăgostesc de bani, îşi doresc linişte sufletească, însă poartă mai
mereu ură pe cei din jurul lor... Uneori chiar îşi cheltuiesc banii pentru a-şi
cumpăra anumite obiecte, de care este posibil să nu aibă nevoie, doar pentru
a-i face invidioşi pe cei pe care nu-i au la suflet. Deşi fiecare am fost copil
cândva, „maturizarea” prin care am trecut ne desparte atât de mult de acea
perioadă pentru că atunci oricât ne-am fi certat cu partenerii de joacă peste
cinci minute sau mai puţin ne-am fi împăcat. Acum însă, mândria este pentru
unii, mult mai importantă decât fericirea. O dată ce faci rău unei persoane în
mod intenţionat, totul se întoarce împotriva ta ca un bumerang, mai devreme sau
mai târziu, astfel încât vei avea parte de aceleaşi suferinţe, poate chiar mai
mari şi mai dure. Oamenii uită... şi
cred că este normal...însă consider că este anormal să-ţi aminteşti de o
persoană doar atunci când ai nevoie de ea, când ştii că apelând la aceasta
pentru a-ţi face un serviciu, nu te va refuza. Iar tu în schimb, îi vei „mulţumi”
prin ignoranţă şi indiferenţă.
Avem o
singură viaţă şi tocmai de aceea nu trebuie să se rezume totul doar la atâta...cred
că avem atâtea posibilităţi de a ne bucura de ea, de a crea relaţii de
prietenie, de iubire, de a fi noi înşine, de a râde necontrolat, de a iubi
sincer, de a cunoaşte, de a călători, de a dansa, de a asculta muzica favorită,
de a-i ajuta pe cei din jurul nostru din puţinul pe care-l avem, încât nu pot
să nu mă bucur din tot sufletul că am o viaţă, însă pe care o pot trăi într-o
mie de feluri... Cu toate acestea, viaţa înseamnă şi necazuri, însă Dumnezeu îi
pune la încercare pe cei pe care-i iubeşte... De ce procedează aşa? Eu cred că
motivul este dorinţa Sa de a-i ajuta să
devină mai puternici, mai înţelepţi, să fie capabili să-I preţuiască marele dar
- viaţa. Însă doar cei cu adevărat puternici reuşesc să iasă cu capul sus şi să
zâmbească chiar şi după ce au căzut, cu toate că lovitura nu a fost uşoară.
Doar o dată cu trecerea timpului realizăm cât de mult face să ne bucurăm de
momentele petrecute alături de cei dragi, să-i preţuim şi să nu le aruncăm
vorbe urâte, pentru că nu se ştie niciodată ce ne rezervă viitorul, bun sau
rău. Ajungi să conştientizezi că alături de atâtea zeci, poate chiar sute sau
mii de persoane pe care le vei întâlni, eşti unic(ă) şi că îţi doreşti să fii
respectat, motiv pentru care trebuie să oferi aceeaşi atitudine. Cu timpul îţi
dai seama că lucrurile cu adevărat importante nu se rostesc uşor, pe când cele
spuse la supărare pot ieşi chiar şi pe neaşteptate. Cu timpul realizezi că
banii sunt greu de câştigat şi mult mai uşor de pierdut. Cu timpul ajungi să te
bucuri de ceva pentru simplul motiv că s-a întâmplat, şi nu pentru că a luat
sfârşit. Cu timpul îţi dai seama că nu contează doar hainele, banii şi
maşinile, că ele nu sunt în măsură să dea naştere unui sentiment, precum
iubirea, dacă aceasta nu a existat încă de la început. Cu timpul înveţi atâtea
lucruri, şi totuşi avem o singură viaţă...
Aş
vrea... aş vrea ca oamenii să conştientizeze că toate averile din lumea asta,
scumpe şi multe nu valorează cât timpul scurt care le este dat...să înveţe să
nu pună cariera pe primul plan, ci să încerce fie să gasească un echilibru
între aceasta şi familie, fie să îşi dea seama de ceea ce îşi doreşte cel mai
mult de la viaţă, şi atunci va fi cu siguranţă împlinit... să înveţe că o
persoană nu este neapărat fericită atunci când zâmbeşte, şi nu este neapărat
tristă atunci când plânge. De asemenea, ar trebui să înveţe că aparenţele sunt
înşelătoare, iar în ziua de azi ele sunt din ce în ce mai mincinoase. Să înveţe
ca viaţa se bazează în mod egal atât pe destin, cât şi pe caracter, că faptele
şi deciziile pe care le luăm sunt cele care ne reprezintă în cea mai mare
măsură, că multă lume ajunge să îşi risipească timpul pe care-l are la
dispoziţie, iar la moarte ar mai da orice pentru câteva clipe...să înveţe că
deşi trăim sub acelaşi cer, nu avem aceleaşi orizonturi, ceea ce face ca viaţa
să fie mai palpitantă. Putem ajunge să învăţăm din greşelile celorlalţi, astfel
încât să nu ne pierdem timpul şi sănătatea cu acele lucruri despre care ştim că
ne vor face să suferim, la propriu sau la figurat.
În
concluzie, oamenii ar trebui să înveţe să preţuiască viaţa, pentru că nu este
nici veşnică, şi poate nici măcar atât cât şi-ar dori ei... oamenii sunt
incapabili să-şi dea seama de statutul insignifiant pe care-l deţin în lume,
dar asta nu înseamnă că nu sunt capabili să lupte din toate puterile pentru a
ajunge exact acolo unde îşi doresc, de a-şi găsi persoana care-i poate face
fericiţi, de a gusta viaţa prin dragostea de natură, de artă, prin retrăirea
trecutului cu ajutorul amintirilor şi valorificarea prezentului prin momente de
neuitat. Realizând aceste lucruri, nu cred că trăim o singură viaţă, ci atâtea
vieţi câte ne dorim să avem de trăit.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu